Noua Lege a Pensiilor a fost votată!
Deputaţii au votat azi cu 197 de voturi proiectul legii pensiilor, inițiat de fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Proiectul are un impact bugetar uriaș, estimat la peste 8 miliarde de lei în acest an și 25 miliarde de lei anul viitor. FMI și Comisia Europeană au avertizat că majorările ar putea deveni nesustenabile.
Deputaţilor a votat azi cu 197 de voturi proiectul legii pensiilor, inițiat de fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Proiectul are un impact bugetar uriaș, estimat la peste 8 miliarde de lei în acest an și 25 miliarde de lei anul viitor.
În ultimul an de aplicare (2022) ar urma să aibă un impact de 81 miliarde de lei, în condițiile în care cheltuiala statului român cu pensiile în 2018 este de 61,5 miliarde de lei. Practic, dacă legea intră în vigoare, în 2022 cheltuielile cu pensiile ar fi mai mult decât dublate față de acest an.Legea prevede o creștere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, principalele prevederi urmând să se aplice de la 1 septembrie 2019, apoi treptat până în 2022.FMI și Comisia Europeană au avertizat că majorările ar putea deveni nesustenabile.
Ce prevede noua lege a pensiilor și de ce nu a trecut de Senat
În urmă cu o săptămână, legea privind sistemul public de pensii nu a întrunit numărul necesar de voturi în plenul Senatului. Cu toate acestea, noul ministru al Muncii, Marius Budăi, i-a asigurat pe români că proiectul va trece în Camera Deputaților. Asta după ce Legea a fost reexaminată ca urmare a deciziei de neconstituționalitate a CCR, iar modificările făcute de comisii au vizat punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale a articolelor declarate neconstituţionale.
Noua Lege a Pensiilor prevede o creștere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, cu începe de la 1 septembrie 2019. Punctul de pensie ar urma să fie de 1.265 lei în 2019, de 1.775 lei în 2020, de 1.875 lei în 2021. Din anul 2022, valoarea punctului de referință se va indexa anual cu inflația și 50% din creșterea reală a câștigului mediu brut realizat, potrivit proiectului.
Totodată, în noua Lege a pensiilor vor fi valorificate toate drepturile pentru care s-au plătit contribuții, cum ar fi sporuri, acord global, al 13-lea salariu, ore suplimentare, prime, premii și alte bonusuri.
Contribuabilii la sistemul public de pensii sunt:
a) personele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum și din indemnizații de asigurări sociale de sănătate, pentru care angajatorii sau entitățile asimilate acestora au obligația, potrivit Codului fiscal, de a calcula, de a reține la sursă și de a vira contribuția de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat;
b) persoanele fizice care realizează venituri sau drepturi de proprietate intelectuală și care, potrivit Codului fiscal, pe baza declarației individuale de asigurare, datorează și plătesc contribuția de asigurări sociale;
c) angajatorii sau entitățile asimilate acestora care, potrivit Codului fiscal, au obligația de a plăti contribuția de asigurări sociale datorată pentru condiții deosebite și/sau speciale de muncă, precum și eventuale diferențe de contribuții de asigurări sociale pe care legislația le pune în seama angajatorului;
d) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, pentru structurile teritoariale și unitățile trimițătoare, care, potrivit legislației specifice, au obligația de a suporta din bugetele proprii contribuția de asigurări sociale datorată pentru persoanele care beneficiază de drepturi acordate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, respectiv pentru personalul român trimis în misiune temporară sau permanentă în străinătate.
Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care au realizat stagii de cotizare în sistemul public de pensii, care nu îndeplinesc condițiile de pensie pentru limită de vârstă și care au capacitatea de muncă din cauza:
a) accidentelor de muncă și bolilor profesionale, constatate conform legii;
b) altor boli și accidente care nu au legătură cu munca;
c) participării la lupta pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989 ori în legătură cu evenimentele revoluționare din decembrie 1989, care erau cuprinși într-un sistem de asigurări sociale anterior datei ivirii invalidității.
În situația pensionarilor care au realizat stagiu de cotizare de cotizare cuprins între 10 și 15 ani, pensia minimă se stabilește în funcție de stagiul de cotizare realizat, într-un procent de 40% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, la care se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizate între 11 ani și 14 ani inclusiv.
În situația pensionarilor pentru limită de vârstă care au realizat stagiu de cotizare necesar deschiderii dreptului la pensie prevăzut în legislația anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, mai mic de 10 ani, în condiții de handicap, precum și ca nevăzător, pensia minimă se stabilește într-un procent de 40% din salariul minim brut pe țară garantat în plată.