ELEVI DE 10 ÎN JUDEȚUL MEHEDINȚI

Județul Mehedinți se poate mândri cu doua medii de 10 la bacalaureat în urma afișării celor mai așteptate rezultate. Cei doi elevii care se bucura de aceste note au învățat la Colegiul Național „Gheorghe Țițeica”.

Unul dintre aceștia este Badi Mihai Adrian, care după o îndelungă muncă se poate bucura de o reușită extraordinară și își poate clădi viitorul așa cum își dorește.

„Nu mă așteptam la asemenea rezultate… Am alocat mai mult timp limbii române în ultima lună și în rest am lucrat la matematică și fizică pe tot parcursul anului… Urmează să dau la facultate la Timișoara, la Politehnică”, a declarat Mihai Adrian Badi.