DJ 607 A INTRĂ ÎN REABILITARE
Locuitorii din comunele Șimian, Husnicioara și Prunișor au primit vești bune. Consiliul Județean Mehedinți a semnat, astăzi, contractul de executare a lucrărilor ce vizează reabilitarea Drumului Județean 607 A ( tronsonul cuprins între Centura Ocolitoare Drobeta Turnu-Severin-Cerneți-Valea Copcii-Husnicioara-Peri-Prunișor). Lucrările ar urma să înceapă în maximum 4 luni.
Termenul de execuție a contractului este de 30 de luni, iar lungimea totală a tronsonului este de aproximativ 28 de km.
Comunele, pe care le tranzitează drumul județean, sunt: Șimian, Husnicioara și Prunișor. Valoarea totală a proiectului este de peste 29 milioane lei. Investiţia va fi demarată în aproximativ patru luni, după întocmirea proiectului tehnic.