DEFICIENȚE GRAVE ÎN GRĂDINIȚE

Invitat la emisiunea “Realitatea zilei”, difuzată de postul nostru de televiziune, luni seara, comisarul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Mehedinți, Felix Manta, a dezvăluit câteva nereguli grave descoperite în timpul unui control ce a vizat grădinițele din județul Mehedinți, în special cele cu program prelungit. Controlul a vizat atât mobilierul din sălile de clasă și sălile unde dorm micuții, locurile de joacă, dar, și mai grav, bucătăriile și calitatea alimentelor servite copiilor. Concluziile au fost, în cel puțin două dintre cazuri, uluitoare.

În urma controlului, comisarii au dispus o serie de măsuri pe care, într-un termen cât mai scurt, trebuie îndeplinite, iar deficiențele remediate. În cel puțin două grădinițe, însă, s-au găsit alimente expirate și chiar un mediu cu o umiditate excesivă, propice dezvoltării de viruși și bacterii.

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au mai avut parte și de alte surprise destul de neplăcute. Mai exact, la una dintre grădinițe, cei care pregăteau masa copiilor s-au gândit să umble cu ocaua mică sau, mai exact, să fure la omletă.

Evident că s-au aplicat amenzile de cuviință, conform legii și s-au stabilit măsuri urgente de remediere a deficiențelor. Din păcate, în multe din acest grădinițe, părinții își lasă copiii pe mâini bune și au toată încrederea în cei care îi îngrijesc, fără a bănui ce pericole îi pot pândi în realitate.