DAEA CERE BANI EUROPEI, ÎN CRIZA PESTEI PORCINE
Aflat la Consiliul Miniștrilor Agriculturii din statele Uniunii Europene, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a solicitat sprijin financiar concret pentru fermierii români afectaţi de virusul pestei porcine africane şi de măsurile radicale de intervenţie ce au trebuit luate.
Amenințarea pestei porcine africane a cuprins România, iar războiul cu această maladie se desfășoară pe o suprafață de aproape 1.400 de kilometri, la granița de est a Uniunii Europene. Este și motivul pentru care ministrul român al Agriculturii a cerut sprijin financiar de la comunitatea europeană pentru fermierii grav afectați de măsurile radicale de intervenție ce au fost luate pentru combaterea virusului pestei. Daea se află la Bruxelles cu prilejul Consiliului Miniștrilor Agriculturii din statele Uniunii Europene și cu acest prilej și-a interpelat colegii, dar și pe doi dintre cei mai importanți oficiali europeni, comisarul european pe Agricultură și responsabilul pentru sănătate şi siguranţă alimentară.
„Am socotit necesar, stimaţi colegi, să vă informez, să mă folosesc de această întâlnire şi să solicit în numele ţării mele ajutor. (…) o solicitare pentru un sprijin concret financiar, pentru a-i putea ajuta pe fermierii români greu încercaţi de prezenţa acestui virus şi de măsurile radicale de intervenţie necesare a fi luate. România apelează astfel la ajutorul financiar al UE, acordat în baza Regulamentului nr. 652 din 2014 şi Regulamentului nr. 1308 din 2013”, a declarat Petre Daea, citat de AGERPRES.
Ministrul a solicitat sprijin pentru instituirea de măsuri excepţionale care vor include compensaţii pentru animalele ucise sau distruse din focare şi din exploataţiile contact, pierderile suferite ca urmare a încetării producţiei de carne de porc pe o perioadă determinată, produsele de origine animală distruse, pierderile fermierilor generate de scăderea preţurilor pentru porcii din zonele afectate trimişi la abator.