CETĂȚENI STRĂINI, DEPISTAȚI LA MUNCĂ ILEGALĂ ÎN MEHEDINȚI
Oamenii legii au descoperit șapte străini, din Republica Moldova și Ucraina, care munceau fără aviz de angajare, pe raza municipiul Drobeta -Turnu Severin.
Este vorba despre șase bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 26 și 54 de ani, din Republica Moldova și Ucraina.Angajatorul va avea acum de dat explicații si de platit sancțiuni. Nici cei 7 despistați la munca ilegală nu au scăpat de legile din România.
În momentul în care un angajator vrea să angajeze o persoane din spațiul non UE, trebuie să se adreseze Biroului pentru Imigrări, unde i se va elibera un permis de ședere și dreptul de muncă. După obținerea acestor documente, se va încheia contractul individual de muncă.Acțiunea a fost organizată de polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Mehedinți în cooperare cu Jandarmeria Mehedinți, Poliția Municipiului Drobeta – Turnu Severin și Inspectoratul Teritorial de Muncă Mehedinți.