ALERTĂ ÎN MEHEDINȚI! PRIMUL SUSPECT DE CORONAVIRUS, LA NOI ÎN JUDEȚ!

A apărut primul suspect de Coronavirus, în județ. Este vorba despre un tânăr de 29 de ani, care s-a întors, acum o noapte, în județ. Acesta a călătorit în toată Europa, inclusiv în Italia.


Este vorba despre un bărbat de 29 de ani, care, în cursul acestei dimineți, a apelat Serviciul de Urgență 112. S-a întors în țară, noaptea trecută, după ce a tranzitat toată Europa, a circulat și în Italia, într-o zonă galbenă. În aceste condiții, s-a luat decizia de a fi internat la spitalul nostru, în secția de boli infecțioase, la izolator, dar respectând metodologia se recoltează probe și vor pleca către spitalul desemnat pentru județul nostru, în județul Timiș“, declară MIRUNA CONSTANTIN, director D.S.P. Mehedinți.

Până acum, la nivelul județului, situația a fost ținută sub control, fiind în permanență monitorizată de factorii decidenți.


În județul Mehedinți, în această dimineață, situația COVID-19 se prezenta astfel: 228 persoane izolate la domiciliu (136 venite din zonele cu risc și 92 membri de familie ai acestora) și o persoană ieșită din izolarea și 2 membri de familie ai acestuia.”, ne-a precizat CODRUȚA VOCHESCU, purtător de cuvânt D.S.P. Mehedinți.

În acest context mehedințenii ar trebui să își ia toate măsurile preventive necesare.