TROFEUL IEPURAȘUL, PE ARENA SEVERIN

Echipe din întreaga ţară şi din Serbia s-au întrecut în acest final de săptămână pe Severin Arena, în cadrul trofeului Iepuraşul. Fiecare șut pe poartă a însemnat o şansă în plus, iar la final bucuria câştigului a adus la viaţă întregul teren. Micii sportivi au luptat până la fluierul de final, iar rezultatele nu au întârziat să apară căci fiecare dintre cei prezenţi a fost răsplatit pentru efortul depus.

La finalul competiţiei, sportivii au fost răsplatiţi cu diplome, trofee şi cadouri din partea echipei organizatoare. Un premiu special a mers către Leuții Sudului, pentru cea mai bună galerie.

Trofeul Iepuraşul a fost organizat de Clubul Sportiv Luceafărul, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Drobeta Turnu-Severin ,având ca principal sponsor hipermarketul din zona Aluniş.

Dacă acum Luceafărul Drobeta a găzduit trofeul Iepuraşul, în perioada imediat următoare, va organiza şi alte competiţii. Între 7-9 mai, se va desfăşura, la Drobeta Turnu-Severin,  turneul international de liga 1, pentru micii sportivi.