Premieră de Crăciun la Opera Comică pentru copii
În fiecare stagiune, Opera Comică pentru Copii (OCC) marchează finalul anului cu o premieră de Crăciun, care reunește artiști din toate artele și formează o poveste de neuitat – POVESTE DE CRĂCIUN. În anul 2020, spectacolul a fost adaptat pentru difuzarea tv si online pe aplicația Opera Copiilor: app.operacomica.ro.
Spectacolul Operei Comice pentru Copii, „Poveste de Crăciun”, a ajuns la a șaptea ediție! Am putea spune că a devenit o tradiție. Dacă până acum, gazde ne-au fost săli de spectacole cu sute și mii de oameni, de data aceasta cadoul nostru de Crăciun va ajunge la zeci și sute de mii de copii de toate vârstele, fiind prezentat online atât pe aplicația Opera Copiilor, cât și la Televiziunea Română. Mai mult, prin intermediul TVR Internațional, el va fi difuzat în toată lumea. Datorită acestui specific nou, și concepția regizorală s-a amplificat, căci alături de momentele filmate pe scenă, avem secvențe filmate în Muzeul Satului de la Golești, în Târgul de Crăciun al Operei Comice pentru Copii, toate acestea impunând o deschidere specială, efecte speciale, filmări din unghiuri inedite, cu drone etc. Concepția spectacolului a început încă din vară și, alături de o echipă minunată de profesioniști și entuziaști, ne-am dedicat acestui moment unic și am deschis o poartă către Crăciunul de pe multe meridiane. Documentându-ne intens, am deslușit specificul unor obiceiuri de Crăciun din Danemarca, Franța, Germania, Anglia și alte țări. Și după ce Moș Crăciun plutește cu sania sa prin nenumărate locuri de pe glob, desigur, ajunge în România, țara colindelor, având ca escală importantă Opera Comică pentru Copii. Colinda se împletește astfel cu baletul, cu poezia, cu arhitectura decorurilor și culoarea costumelor. La Opera Comică pentru Copii, sărbătoarea Crăciunului s-a simțit încă de astă-vară! (Cristian Mihăilescu, regizorul spectacolului)
Aplicația Opera Copiilor îți oferă acces nelimitat la zeci de spectacole și sute de emisiuni unice, educative și distractive, iar la Poveste de Crăciun Online – povestdecraciun.net ai în fiecare săptămână un spectacol gratuit pentru ca tu și familia ta să vă bucurați împreună.
Program spectacole difuzate GRATUIT:
24 decembrie 2020 – Poveste de Crăciun 2020, Premieră
27 decembrie 2020 – Baletul Spărgătorul de Nuci
30 decembrie 2020 – Show de Revelion – Emisiune de Revelion pentru Copii, Premieră
02 ianuarie 2021 – Concert de Anul Nou, Premieră
Cardul Cadou Opera Copiilor
Acum îți este ușor să-i surprinzi pe cei dragi – rude sau prieteni – cu un dar care să aducă bucurie întregii familii: Cardul Cadou Opera Copiilor, cu valabilitate de până la un an! Vor avea acces nelimitat la spectacolele din stagiunea Operei Comice pentru Copii, indiferent unde s-ar afla. În plus, vor putea urmări emisiuni exclusive, pe placul tuturor membrilor familiei. Inspiră-i, oferă-le timp calitate împreună și înfrumusețează-le zilele petrecute în casă cu Aplicația Opera Copiilor!
Moș Crăciun vine la tine acasă!
Până miercuri, Moșu’ vine zilnic în fața camerei pentru a discuta cu toți copiii care vor să se asigure că află chiar de la ei cât de cuminți au fost anul acesta. Dacă și tu vrei să intri în direct cu Moșu’ pe Zoom, ar fi bine să știi că-l găsești în studioul lui de la Opera Comică pentru Copii în fiecare zi până la Crăciun. Mai multe detalii despre program găsești aici: https://povestedecraciun.net/program-mos-craciun/.
Colindători la tine acasă!
Miercuri, 23 decembrie, este și ultima zi de colindat și suntem curioși dacă vrei să ne primești și tu acasă. Dacă vrei să te colindăm într-un mod inedit, înscrie-te pentru ca noi să știm când te-ai bucura cel mai tare să venim. Vom veni în casa ta cu ajutorul platformei Zoom, iar în urma înscrierii, te vom contacta pentru a stabili toate detaliile și a-ți răspunde la orice întrebare. Înscrie-te și primește colinda în casa ta: http://bit.ly/ColindatoriiOCC!
Opera Comică pentru Copii, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, a fost prima care a mutat activitatea în mediul online, imediat după aplicarea măsurilor de urgență din 9 martie 2020, prima instituție culturală cu aplicație mobilă proprie, cu spectacole și emisiuni originale, apoi prima care a dat startul spectacolelor din 1 iunie 2020, odată cu prima zi când acestea au fost permise, prezentând 100 de reprezentații până la finalul lunii octombrie, iar acum se adaptează din nou, realizând prima ediție a Târgului „Poveste de Crăciun Online” și găsind soluții pentru ca toți copiii, mici și mari, să simtă și anul acesta adevărata atmosferă a Sărbătorilor.
Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau telefon la 0751.186.008.