NOI TITLURI DE STAT

În această perioadă, mehedințenii interesați pot cumpăra titluri de stat. Acestea sunt destinate exclusiv populației, în cadrul Programului Tezaur! Până în acest moment, peste treizeci și trei de mii de români au investit în astfel de titluri, în doar cinci luni. Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe tot parcursul anului 2019.

Titlurile de stat pot fi cumpărate  până pe data de  28 iunie  de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului și până pe 27 iunie 2019 prin rețeaua de oficii poștale, din mediul urban. În mediul rural pot fi cumpărate până pe data de 26 iunie.

“Cei peste 33.000 de români care au investit mai mult de 1,7 miliarde de lei în primele cinci luni ale acestui an, sunt o dovadă evidentă a succesului Programului Tezaur. Prin emisiunile de titluri de stat destinate exclusiv persoanelor fizice, Ministerul Finanțelor Publice oferă o alternativă sigură de economisire cu dobânzi și maturități atractive, pe care românii o pot accesa și pe viitor”, a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.

 Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.