Cod roşu de furtuni în județul Mehedinți. Patru persoane au fost rănite, mai multe acoperişuri au fost luate de vânt


Mehedinţiul a fost lovit duminică seară de o furtună puternică, în urma căreia au fost rănite persoane, iar mai mai multe acoperişuri de bloc au fost luate de vânt.
Prăpădul s-a năpustit asupra judeţului Mehedinţi duminică seară, în jurul orei 22,00. În aproximativ o jumătate de oră, o furtună puternică a pus la pământ mai multe acoperişuri de bloc în municipiul Drobeta Turnu Severin, dar a smuls şi copaci ori stâlpi de electricitate în alte localităţi ale judeţului Mehedinţi.
„Patru persoane au necesitat îngrijiri medicale acestea fiind transportate la UPU de către echipajele SAJ. În localitatea Şimian, pe Calea Hinovei, un panou a căzut peste un autoturism în care se aflau patru persoane (2 adulţi şi 2 copii). După acordarea primului ajutor medical celor doi adulţi, care au suferit traumatisme, acestia au fost transportati la spital. Cei doi copii nu au necesitat îngrijiri medicale”, a precizat Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta.
Tot la Şimian, un foişor din lemn a căzut peste o persoană, aceasta fiind asistată medical de către un echipaj SAJ. Şi în Drobeta Turnu Severin o persoană a avut nevoie de ajutor, după ce fereastra locuinţei în care se afla a fost spartă, în urma căderii unui panou.
În localitatea Cerneţi nu se poate intra dinspre centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin pentru că pe carosabil sunt căzuţi mai mulţi stâlpi de electricitate.
Totodată, pompierii intervin la această oră şi pentru îndepartarea mai multor copaci căzuţi pe autoturisme.
Judeţul Mehedinţi s-a aflat sub avertizare meteo COD ROŞU duminică, 7 iulie a.c., intre orele 22.30-23.20, fenomenele vizate fiind intensificări ale vântului de 110-120 de km/h, grindină şi vijelie.
În Mehedinţi, patru oameni au fost răniţi după ce rafalele de vânt au doborât panouri metalice, copaci şi au rupt acoperişuri. Zeci de maşini au fost avariate după ce peste ele au căzut copaci şi stâlpi de electricitate.
La această oră a ieşit din vigoare codul portocaliu de vijelii, ploi şi grindină care a vizat judeţe din sud, sud-vest şi vest. Rămâne, pe parcursul întregii zile, o avertizare cod galben în mare parte din ţară.
În judeţul Mehedinţi a plouat torenţial şi a căzut grindină, iar rafalele de vânt au ajuns la 120 de kilometri la oră. Mai multe acoperişuri au fost smulse, iar copacii puşi la pământ.