CADAVRU DESCOPERIT ÎN CÂMP

Descoperire macabră, în această dimineață, pe un câmp de la marginea orașului! Un cadavru a fost găsit pe un câmp între localitățile Magheru și Dudașu Schelei, din municipiul Drobeta Turnu-Severin.

Descoperirea a fost făcută miercuri dimineață, în jurul orei 8.30, de un cioban, care a sunat imediat la 112. Din primele informații, se pare că bărbatul descoperit în putrefacție ar fi un tânăr de maximum  35 de ani, ceea ce conturează tot mai mult varianta ca trupul să aparțină criminalului căutat de două săptămâni de oamenii legii.

Tânărul acuzat de crimă are 33 de ani. Acesta a ucis cu sânge rece o femeie de 45 de ani,  în timp ce aceasta se îndrepta spre serviciu. De atunci și până în prezent, oamenii legii îl caută neîntrerupt.

O echipă de criminaliști s-a deplasat  la fața locului pentru cercetări. Aceștia încearcă să stabilească identitatea persoanei decedate, iar în urma necropsiei urmează să se stabilească și cauzele morții. Cadavrul va fi depus la morga Spitalului Județean de Urgențe din Drobeta Turnu- Severin.