MONUMENTE DEPRECIATE, ÎN AN CENETNAR

În plin An Centenar, unul dintre cele două tunuri care străjuiesc monumentul dedicat eroilor căzuți în Primul Război Mondial, aflat în Parcul Rozelor, și-a pierdut o roată. Deși fotografia arată că ar fi vorba de o vandalizare, Poliția Locală spune că roata a căzut singură, din cauza intemperiilor și a deprecierii lemnului.

Cel mai impunător monument al eroilor Din Drobeta Turnu Severin, de fapt un mausoleum dedicate eroilor căzuți în Primul Război Mondial este străjurit de două tunuri de mare calibru, folosite pe front de ostașii români. Piesele sunt o atracție pentru turiști, dar și pentru severinenii care vin să se plimbe în zonă. Mulți dintre cei care trec pe aici se fotografiază cu aceste tunuri. Unul dintre ele și-a pierdut o roată. Roata imensă cu sină de fier și spițe groase de lemn a căzut pur și simplu sfărâmată. În fotografie se văd, alături de roata, sfărâmată două bucăți de bordură, ceea ce duce cu gândul către o vandalizare. Poliția Locală dezminte însă ideea vandalizării și susține că e vorba de o depreciere datorată intemperiilor și a vechimii pieselor.

Nu este vorba despre o vandalizare, roata tunului a căzut din cauza deprecierii survenite în timp, datorită intemperiilor. Aceasta a fost ridicată de către Seviciul Gospodărire, din cadrul Primăriei, urmând ca în cel mai scurt timp să fie repoziționată” explică purtătorul de cuvând al Poliției Locale Severin, Luria Mărțuică”, a declarat LURIA MĂRȚUICĂ, purtător de cuvânt Poliția Locală Drobeta Turnu Severin.

Polițiștii locali mai spun, de asemenea, că o vandalizare ar fi aproape imposibilă, deoarece zona este una ultracentrală, se află în apropierea Palatului Culturii și aici se patrulează riguros. Monumentul Eroilor este unul dintre obiectivele bine păzite de Poliția Locală. De asemenea, este a doua roată de tun înlocuită în ultimii ani, iar situația se va remedia în cel mai scurt timp.

Edificiul a fost realizat în perioada 1928-1933 și este un omagiu adus ostașilor români căzuți la datorie în Primul Război Mondial. Opera a fost realizată de arhitectul State Balosin, de sculptorul Teodor Burcă și de pietrarul Carol Umberto. Monumentul conține o criptă care adăpostește osemintele eroilor mehedințeni căzuți în luptele din Primul Război Mondial de la Alion, Cerna, Câmpia Severinului. Monumentul Eroilor mehedințeni din Războiul Reîntregirii a fost dezvelit la 25 octombrie 1933, în prezența regelui Carol al II-lea.