Local

PARLAMENTARII PSD REACȚIONEAZĂ LA ALOCAȚII

Mărirea alocațiilor, motiv de dispută între PSD și PNL! Parlamentarii PSD Mehedinți, Alina Teiș și Vlad Bontea, au luat atitudine după valul de critici aduse la adresa social-democraților. Astfel, cei doi deputați explică de ce nu au votat amendamentul depus de PNL și de ce a fost nevoie de încă un amendament, pentru a crește […]

Local

ACCIDENT MORTAL PE CALEA FERATĂ 

Teribil accident, pe calea ferată, la Valea Cernei! Concret: un taximetrist, care transporta doi pasageri, la o trecere cu calea ferată, semnalizată cu indicator de oprire, nu a respectat semnificația indicatoarelor și a fost lovit în plin de un tren, care se deplasa pe direcția Timișoara- Drobeta Turnu Severin.  În urma coliziunii puternice, unul dintre […]

Local

SE ANUNȚĂ ASFALT ÎNTRE LIVEZILE ȘI BISTRIȚA

În prezența primarilor din comunele Livezile și Hinova, președintele Consiliului Județean Mehedinți a semnat astăzi contractual care vizează proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a DJ 606B, Livezile – Bistrița, pe tronsonul de circa 3 kilometri, cuprins între intersecția DC 22 și localitatea Bistrița. Valoarea lucrării este de peste 2,8 milioane lei, iar perioada de […]

Local

ILOVIȚA – BALTA, PROIECT DEBLOCAT

Un nou proiect de infrastructură accesat de Consiliul Județean Mehedinți ar putea prinde contur, în viitorul apropiat. Consilierii județeni, convocați într-o ședință de îndată, au votat pentru deblocarea proiectului de reabilitare a tronsonului ce pornește din DN6 și traversează localitățile Ilovița, Cireșu, Podeni, Malarișca, având ca punct final Balta, cu o lungime de 37 de […]

Local

CONTINUĂ ABUZURILE LA ADRESA LUI ADRIAN CICAN

Noaptea minții! În ciuda deciziei clare și executorie a Tribunalului Mehedinți, de a se întoarce pe funcția de manager al Spitalului Municipal Orșova, Adrian Cican a avut în acestă dimineață o surpriză colosală. Primarul Marius Stoica a trimis Poliția Locală peste el cu o decizie nou-nouță de suspendare din funcție. Șocul unei asemenea aberații a […]

Local

ADRIAN CICAN REVINE LA SPITAL

ȘOC, ȘOC. ȘOC! Cel puțin așa îi place lui Adrian Cican să anunțe știrile bombă! Și chiar avem parte de una, pentru că managerul demis pe 15 ianuarie de primarul Marius Stoica se întoarce la conducerea Spitalului Municipal Orșova. Așa au decis magistrații de la Tribunalul Mehedinți, astăzi. Vechiul și noul manager a vorbit în […]

Local

BERCEA MONDIAL A IEȘIT DIN PUȘCĂRIE

Bercea Mondialu a fost eliberat condiționat, după ce după ce cererea lui a fost aprobată de Tribunalul Mehedinţi. Bercea fusese condamnat , în 2014, la opt ani şi nouă luni de închisoare pentru tentativă la omor calificat și își ispășea pedeapsa la Penitenciraul Vînjuleț. La eliberare, a fost așteptat de soție și fiica Izaura. (întreaga […]

Local

HOȚI DE LEMNE, PRINȘI ÎN FLAGRANT

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Șimian împreună cu Postul de Poliție Gogoșu, din Mehedinți, au depistat un bărbat de 59 ani, din comuna Gogoșu, județul Mehedinți, în timp ce tăia ilegal de pe picior, cu o drujbă,  arbori de esență salcâm și dud, din pădurea ce aparține cetățenilor comunei Gogoșu, județul Mehedinți. În cauză, au […]

Local

SE DESCHIDE BAZINUL DE ÎNOT DE LA GENERALĂ 7

Primarul Marius Screciu a anunțat deschiderea bazinului de înot de la Școala Generală nr. 7 pentru publicul larg, dar și pentru organizarea de cursuri de înot pentru copii. Obiectivul, finanțat cu fonduri europene, a ieșit din perioada în care obligația asumată prin proiect era aceea de a fi folosit doar de elevii școlii respective. Pentru […]

Local

PATRU NOI PROIECTE EUROPENE LA PRIMĂRIA SEVERIN

Patru noi proiecte europene au fost câștigate de Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin și vor fi implementate în perioada următoare. Montarea de panouri fotovoltaice pe 6 clădiri administrative, dotarea serviciilor de urgență, secretele cetăților medievale, dar și proiecția Cetății Medievale pe Dunăre, acestea sunt provocările noilor finanțări europene. Circa 2,2 milioane de euro valorează toate […]