CRIMINALUL ION TURNAGIU ȘI VICTIMA SA SE ZBAT ÎNTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE

Starea criminalului de la Dârvari se agravează, iar șansele de supraviețuire sunt minime. Între timp, și tânăra incendiată se zbate între viață și moarte, pe patul de spital.

Criminalul Ion Turnagiu se află, în continuare, internat la Spitalul Județean Drobeta Turnu-Severin, iar șansele să supraviețuiască sunt minime. Acesta a încercat, în arestul preventiv al IPJ, să își pună capăt zilelor. Turnagiu a fost găsit spânzurat, cu tricoul, de către polițiști.

Conform unor surse din anchetă, se pare că, în telefonul lui Ion Turnagiu, au fost găsite filmulețe indecente cu fata de 17 ani.
Acesta a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în 1994, fiind condamnat pentru cinci crime. A fost eliberat condiționat din pușcărie, în 2019, printr-o hotărâre a tribunalului Mehedinți.

Nici starea de sănătate a fetei nu este bună. Până în prezent, tânăra a trecut prin șase operații, a suferit un stop cardio-respirator, iar șansele sale de supraviețuire sunt minime, conform publicației Impact.ro. Medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire, cu atât mai mult cu cât a suferit un stop cardio-respirator în urmă cu câteva zile. Copila este internată, de două săptămâni, la Spitalul de Copii “Grigore Alexandrescu” din București, starea sa este gravă, dar staționară.