VALABILITATEA CARDULUI DE SĂNĂTATE SE POATE PRELUNGI

Aproape 15 milioane de carduri de sănătate expiră în 2020 și 2021. Pentru a face economie la buget, Guvernul Orban a decis să nu emită alte carduri de sănătate și să meargă pe varianta prelungirii valabilității actualelor carduri de sănătate. Executivul va adopta în curând o hotărâre, prin care termenul de valabilitate să se prelungească, pentru cele expirate anul acesta, încă 7 ani.

Începând cu data de 01 iulie 2020 urmează să expire valabilitatea certificatelor inscripţionate pe cardurile naţionale de asigurări de sănătate. Numai pentru 2020, vor expira peste 4 milioane de carduri. Guvernul și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, doresc prelungirea valabilității cardurilor.

”Am obţinut finanţare pentru prelungirea valabilităţii acesteia pentru 4,2 milioane de persoane din țara noastră. Începând cu data de 1 iulie, urmau să expire aceste carduri, iar prelungirea valabilității acestora s-a obținut pentru încă șapte ani.”, a declarat Adela Cojan, peședintele Casei Naţionale de Asigurare de Sănătate.

Până nu se va aproba proiectul, la nivel local nu se cunosc date concrete.

Dacă va fi aprobat, proiectul prevede ca și cardurile ce vor expira în 2021, aproximativ 10 milioane, termenul de valabilitate să se prelungească cu încă șapte ani.