33O TELEFOANE MOBILE FURATE DINTR-O UTILITARĂ STAȚIONATĂ, PE DN 6, ÎN ORȘOVA! PERCHEZIȚII LA DOMICILIUL CELOR BĂNUIȚI, ÎN BISTRIȚA-NĂSĂUD ȘI ÎN BUCUREȘTI

Polițiștii municipiului Orșova, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orșova, au efectuat 5 percheziții domicilare în județul Bistrița- Năsăud și în muncipiului București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

La data de 10 iunie a.c., polițiștii mehedințeni au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară în localitatea Bistrița și în municipiul București și 2 mandate de aducere, pe numele a doi bărbați, de 30 de ani respectiv 32 de ani.

“Din probatoriul administrat, a reieșit că bănuiții, în noaptea de 07-08 ianuarie a.c., ar fi sustras dintr-o autoutilitară, ce se afla staționată, pe DN 6, în localitatea Orșova, 330 telefoane de mobile. Prejudiciul cauzat prin activitatea infractională este de aproximativ 78.000 de euro.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au indisponibilizat peste 9.000 de euro, 55.000 de lei și mai multe aparate de telefonie mobilă.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat
.”, se arată într-un comunicat al Poliției Române
.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Operațiuni Speciale, Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți (Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul de Investigații Criminale) și Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.