CREȘTE NUMĂRUL INFRACȚIUNILOR

Încă un caz de viol în județ! Victima este o femeie de 63 de ani din comuna Burila Mare. În timp ce administrația locală cere măsuri pentru reducerea infracționalității, polițiștii așteaptă, din partea Executivului, reorganizarea posturilor de poliție comunale. Restrângerea activității la posturile de poliție a însemnat aproape o mână liberă dată infractorilor.

O femeie din Burila Mare a fost agresată sexual.Aceasta locuia singură, iar suspectul a intrat în casă, inițial, pentru a fura cardurile femeii. Cum femeia nu a răspuns solicitării tânărului, suspectul a recurs și la agresiunea sexuală.

Situația infracționalității este cunoscută la nivelul comunei. Oamenii spun că se tem pentru viața lor. În tot acest timp, administrația locală a întreprins demersuri pentru a avea asigurată permanența la postul de poliție. În zadar însă, căci este nevoie de modificarea cadrului legislativ. În Burila Mare se deplasează echipaje de la Șimian, adică de la 30 km distanță.

Altă comună, aceeași situație. La Malovăț, s-au intensificat furturile din locuințe, căci și aici un polițist trebuie să se împartă în mai multe comune.

Polițiștii spun că reorganizarea posturilor de poliție a atras, de la sine, pericolul pentru populație, dar și supraaglomerarea pentru oamenii legii.

Salvarea ar însemna o modificare a cadrului legislativ, modificare ce a întârziat, însă, să apară.