CERCETAȚI, DUPĂ CE AU CULTIVAT CANNABIS

Percheziții, în această dimineață, la opt adrese din comuna mehedințeană Eșelnița! Șapte persoane acuzate de cultivarea cânepei indiene au fost luate la audieri, la DIICOT Mehedinți. În total, au fost ridicate 150 kg de cannabis.

Șapte persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 45 ani, din comuna Eșelnița, care creșteau cannabis și urmau să îl comercializeze, au fost aduse la sediul DIICOT, în această dimineață, pentru audieri.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate, a fost identificată o cultură outdoor de cannabis, constituită din plante aflate în diferite stadii de dezvoltare, cu o înălţime de aproximativ 2,5 metri, muguri de canabis proaspăt culeşi, aflaţi în diferite stadii de uscare, 12 telefoane mobile, precum şi diferite echipamente necesare cultivării. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul lucrătorilor din cadrul S.A.S. – I.P.J. Mehedinţi şi cadrelor de jandarmi din cadrul I.J.J. Mehedinţi” conform DIICOT Mehedinți.

Pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.