TRAGEDIE, NOAPTEA TRECUTĂ
Nenorocire pe străzile din Drobeta Turnu-Severin! Un bărbat de 48 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost lovit, în plin, de o mașină, pe Bulevardul Revoluției.
Din primele cercetări a reieșit faptul că, pietonul nu a traversat regulamentar strada, iar șoferul unui autoturism, în vârstă de 18 ani, nu a mai putut evita dezastrul.
În urma impactului violent, pietonul a decedat pe loc. Tragicul eveniment s-a produs pe Bdl. Revoluției din Drobeta Turnu-Severin, ieri seară, în jurul orei 21:00.
La fața locului a ajuns atât un echipaj SAJ, care a constatat decesul bărbatului, cât și polițiștii.
În urma cercetărilor efectuate, a reieșit faptul că șoferul autoturismului nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.