TRASEUL VIA TRANSILVANICA, INAUGURAT ÎN MEHEDINȚI

Ziua de 21 septembrie 2019, zi extrem de importantă pentru județul nostru! Traseul turistic Via Transilvanica a fost inaugurat și în Mehedinți, prin montarea a două borne! Prima a fost montată în portul din Drobeta Turnu-Severin, iar cea de-a doua la Muzeul Regiunii Porților de Fier, la piciorul podului lui Traian. Special pentru acest eveniment, în Drobeta Turnu-Severin au fost prezenți, atât Principele Nicolae și soția acestuia, cât și prezentatoarea Andreea Esca, ambasador al traseului Via Transilvanica.

După ceremonia de montare a bornei din port, cei, care au fost prezenti, au plecat într-un pelerinaj de 1 km până la Muzeul Regiunii Porților de Fier, unde, la piciorul podului lui Traian, a fost montată cea de-a doua bornă din cadrul proiectului Via Transilvanica, din Mehedinți.

Special pentru acest eveniment, în Mehedinți a venit și ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu!În Mehedinți, în cadrul Proiectului Național Via Transilvanica sunt aproape o sută de kilometri de traseu deja marcați cu bornele Via Transilvanica, ce traversează municipiul Drobeta Turnu- Severin și teritorii ale comunelor Izvoru Bârzii, Godeanu, Cireșu, Podeni, Balta, Isverna și Obîrșia Cloșani.

Proiectul a luat naștere, pentru județul nostru, în urmă cu aproximativ un an, când reprezentanții Asociației Tășuleasa Social au expus un proiect, un drum care să fie reprezentativ, atractiv și care să îi provoace pe turiști să vină într-un număr cât mai mare pe meleagurile mehedințene.

Proiectul Via Transilvanica este inițiat de Asociația Tășuleasa Social și își propune amenajarea unui traseu turistic și de pelerinaj de 1 000 km.