INFORMARE APIA PENTRU MEHEDINȚENI

A fost aprobată publicarea Ghidului solicitantului pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafețe împădurite”. Scopul ajutorului  reprezintă  acordarea unui sprijin financiar deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri pentru împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite.

Apia Mehedinți îi informează pe mehedințeni că a fost aprobată  publicarea ghidului pentru  accesarea schemei de ajutor ce privește împădurirea terenurilor, fie ele agricole sau neagricole!

Scopul ajutorului îl reprezintă acordarea unui sprijin financiar deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri agricole și neagricole pentru împădurirea şi crearea de suprafeţe  împădurite, respectiv trupuri de pădure sau perdele forestiere de protecție pe terenurile agricole și neagricole.

Suprafața terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de perdele forestiere de protecție, trebuie să fie de cel puțin 0,5 ha, iar suprafața compactă minimă împădurită de cel puţin 0,1 ha. Intensitatea sprijinului public nerambursabil este de 100% din totalul costurilor eligibile.

Pentru mai multe detalii utile implementării schemei de ajutor de stat, Ghidul Solicitantului poate fi consultat pe site-ul APIA, la link-ul: http://www.apia.org.ro/files/pages_files/Ghidul_solicitantului_Masura_8_Sesiunea_4__forma_finala_clean.pdf .