LA DATORIE!

Oamenii legii, la datorie! Aproximativ 160 de polițiști și jandarmi au fost prezenți în stradă, în ultimele ore, unde au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și menținerea unui climat optim de siguranță publică.Echipe mixte, formate din polițiști și jandarmi, au patrulat și intervenit pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Oamenii legii au intervenit la 124 de evenimente, 84 dintre acestea fiind sesizate prin apel la numărul  unic de urgență 112, fiind aplicate 251 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 93.000 lei. În acest fel, oamenii legii au descoperit în comuna Grozești, un bărbat de 34 ani, din județul Gorj, în timp ce transporta cu o autoutilitară, în mod repetat, cu aceleași documente,  și alte cantități de material lemnos, față de cele trecute în document. În cauză, bărbatul a fost amendat cu  suma de 1.000 lei, fiind confiscate cantitățile de material lemnos, în valoare de 918,80 lei.

Tot în această perioadă, polițiștii severineni au fost sesizați de către o femeie de 52 ani, din municipiu, despre faptul că atât ea cât și fiica au fost agresate de către soț. Victimele nu au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fiind totuși impusă emiterea ordinului de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de 5 zile.

De asemenea, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Şimian au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu, care circula pe DC 59, pe raza satului Lumnic, comuna Prunișor, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, procedându-se la urmărirea autovehiculului, și, după aproximativ doi kilometri de urmărire, conducătorul auto a oprit autoturismul în afara părții carosabile, fugind de la faţa locului, întrucât nu poseda permis de conducere pentru  nicio categorie de autovehicule. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală.  Oamenii legii vor continua acțiunile de acest gen și în perioada următoare.