ÎNCEPUT DE AN ȘCOLAR LA COLEGIU „ȚIȚEICA”

Un alt colegiu prestigios din Severin și-a deschis, astăzi, porțile pentru a-i primi pe elevi, în noul an școlar. Emoțiile, dar și semnificația momentului au fost duble, mai ales că liceul își sărbătorește centenarul.

Primarul Marius Screciu și președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu au urat elevilor un an plin de realizări.Colegiul Național „Gheorghe Țițeica” este o altă instituție din elita învățământului mehedințean, iar începutul de an școlar înseamnă și aici emoție, determinare și speranță.

Un motiv în plus pentru a fi mândri de școala lor este și faptul că acest prestigios colegiu își sărbătorește,  în anul 2019,  100 de ani de existență. Deschiderea anului școlar a beneficiat și aici de prezența, la cel mai înalt nivel, a autorităților publice locale.Începutul noului an școlar a fost binecuvântat de un sobor de preoți, care au urat copiilor un drum plin de realizări.

Emoțiile au fost mari pentru bobocii de clasa a V-a și, evident, pentru părinții lor. Pentru ei, dar și pentru colegii lor de clasa a IX-a, acest nou început va fi unul de care își vor aminti peste ani, dar și un drum deschis către o școală tot mai prestigioasă pentru municipiul nostru.