INCENDIILE DE VEGETAȚIE, TOT MAI FRECVENTE

Zeci de incendii de vegetație, în acest final de săptămână! În acest weekend, pompierii mehedințeni au  intervenit la 67 de solicitări în situaţii de urgenţă, 34 dintre acestea fiind urgenţe medicale, alte 19 fiind intervenţii pentru stingerera unor incendii.

18 incendii au  izbucnit  la vegetaţie uscată pe raza localităţilor: Şimian, Dănceu, Slaşoma, Vrancea, Almăjel, Dumbrava de Jos, Vânju Mare, Roşiori, Lupşa de Sus, Strehaia, Cozia, Izvoarele, Pădina Mare, Brezniţa Ocol, Dudaşul Cerneţiului şi Traian.

Cei, care provoacă astfel de incendii, riscă sancțiuni în cuantum de la 1000 la 2500 de lei. Salvatorii au mai executat trei misiuni pentru îndepărtarea unor cuiburi de gărgăuni, la solicitarea colegilor jandarmi, şi au acordat îngrijiri medicale celor 34 de persoane care au cerut ajutorul prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

De asemenea, pentru asigurarea unui climat de siguranţă în rândul cetăţenilor, pompierii au desfăşurat misiuni de supraveghere a zonelor în vederea preîntâmpinării producerii unor situaţii de urgenţă cu ocazia desfăşurării unor partide de fotbal, organizate pe stadionul municipal din Drobeta  Turnu- Severin. Misiunile s-au încheiat fără evenimente negative. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *