31 IULIE, TERMEN LIMITĂ PENTRU DECLARAȚIA UNICĂ

Termenul limită pentru depunerea Declarației Unice se apropie cu pași repezi!Astfel, contribuabilii, care nu depun declarația până mâine, 31 iulie, riscă amenzi substanțiale. Prin intermediul Declarației Unice, toți, cei care obțin venituri din acivități independente sunt obligați să își declare venitul pe anul 2018.  

Contribuțiile sociale neachitate vor fi amendate începând cu 1 august 2019.Declarația Unică trebuie completată obligatoriu de toate persoanele fizice care realizează individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de către cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.De asemenea,  toate persoanele care aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au obligaţia de a depune Declaraţia unică ANAF, online.

Sunt exceptați de la plata contribuțiilor sociale cei care obțin venituri pentru care impozitul și contribuțiile sunt reținute la sursă, de către către plătitorul de venit.

În 2019,  Declaraţia unică ANAF privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale se depune online „Spaţiul privat virtual” şi a serviciului „Depunere declaraţii”.

Pentru a depune Declarația Unică, cetățenii trebuie să se înregistrezeîn SPV  – spațiul privat virtual al ANAF, disponibil pe  site-ul www.anaf.ro, prin intermediul serviciului „Depunere declarații”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro pe baza certificatului digital calificat.