INTERDICȚIE PENTRU PROFESORI

Profesorii, care s-au retras din examenul de titularizare, nu vor profesa în acest an! Este primul an în care este luată o asemenea măsură. De asemenea, conform ordinului nr 3886 per 2019, nici cadrele didactice care au luat note sub 5, nu vor fi la catedră în noul an școlar.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, de curând, că, pe lângă cadrele didactice care au obținut note sub 5, nici cele care s-au retras din examenul de titularizare, nu vor ajunge la catedra în acest an școlar.

Profesorii, care s-au retras din examenul de titularizare, vor avea interdicţie de a fi la catedră timp de un an .

”N-au fost pregătiţi şi probabil că au văzut subiectele şi s-au retras din examen. Vom proceda şi cu domniile lor la fel ca și cu cei care au luat note mai mici de 5. Nu vor intra în sistemul de învăţământ nici ca suplinitori, nici în plata cu ora. Este primul an când luăm această măsură şi decizia era una firească, mă întreb de ce nu s-a luat mai demult”, a declarat ​Ecaterina Andronescu.

Candidații cu note sub 5 la examenul de titularizare, de asemenea, vor avea interdicția de a preda în acest an.

„Candidatul fără statut de titular în învăţământul preuniversitar, care participă la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, sesiunea 2019, şi nu obţine cel puţin nota 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul acestui concurs nu poate fi încadrat, în anul şcolar 2019 – 2020, pe un post didactic/o catedră a cărui/a cărei ocupare se realizează în baza disciplinei la care candidatul nu a obţinut nota 5 (cinci).”

De asemenea, în procedura privind desfășurarea probei scrise, se arată că:

”Candidații eliminați din concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu sunt repartizați pe posturi didactice/catedre în anul școlar 2019-2020.”

La proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate din învăţământul preuniversitar s-au prezentat, în Mehedinti, un număr de 333 de candidați.

Din totalul de cadre, înscrise, pentru a participa la acest examen, 135 au absentat. De asemenea, a existat și un candidat care a fost eliminat din concurs pentru fraudă.