ACCIDENT VIOLENT ÎN LOCALITATEA TÂMNA

Coliziune puternică între un autotren și un buldoexcavator, pe DN 6, în localitatea Tâmna!

Accidentul rutier a fost atât de puternic, încât buldoexcavatorul a fost aruncat în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat. Din primele cercetări a reieșit că șoferul tir-ului consumase băuturi alcoolice.

În urma impactului, șoferul buldoexcavatorului a rămas încarcerat, fiind nevoie de două echipaje de pompieri din cadrul stației Strehaia pentru a interveni la accident. Pompierii au intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, însă, la sosirea pompierilor, victima fusese deja extrasă din buldoexcavator. Victimei i-a fost acordat primul ajutor de echipajele SMURD și SAJ , fiind, apoi, transportată la UPU Drobeta Turnu-Severin conștientă, cu politraumatisme.

Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul accidentului. Oamenii legii au intervenit, descoperind, astfel, că șoferul tir-ului consumase băuturi alcoolice.Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier negativ.

De asemenea, șoferul tir- ului este cercetat atât pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, cât și pentru vătămare corporală din culpă, în timp ce, șoferul buldoexcavatorului este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.