VOUCHERE PENTRU ELEVII FĂRĂ ABSENȚE

Vești pentru elevii care nu absentează de la cursuri! Aceștia ar putea primi vouchere de 10 lei pentru fiecare zi cu prezență integrală. Masura face parte din documentul numit „Masuri prioritare pentru semestrul al II-lea”, dar nu are încă finanţarea necesară.

Ecaterina Andronescu a spus  că, poate la rectificarea bugetară vor fi alocate fonduri, deoarece, în prezent, nu există bani pentru această măsură.

Măsura 12 prevede:
 „Vouchere de 10 lei/elev pentru fiecare zi de școală cu prezența integrală, „Plata se va face la inceputul lunii urmatoare. In anul scolar 2019-2020, voucherele vor fi acordate elevilor din ciclul primar, iar incepand cu anul scolar 2020-2021 si celor din invatamantul gimnazial”, este menționat în document.

Dacă o lună are aproximativ 20 de zile de școală, înseamnă că  un elev fără absențe ar urma să primească 200 de lei pe lună, conform proiectului prezentat.

Totuși, efortul bugetar pentru punerea în aplicare a acestei măsuri ar fi de ordinul miliardelor de lei, doar pentru un singur an școlar, și este greu de crezut că ar putea fi posibil, însă, dacă acest lucru va fi posibil, ar reprezenta un real sprijin pentru școlile defavorizate cu elevi defavorizați.