NU SCĂPĂM DE VREMEA REA!

Mehedințiul se află, din nou, sub cod Galben de vreme rea!

Meteorologii au emis avertizarea pentru intervalul 21 iunie, ora 12:00- 22 iunie, ora 3:00. În perioada vizată, sunt așteptate averse cu caracter torențial, vijelii, dar și grindină.Vremea rea a pus stăpânire pe Romania.Astfel, și în acest final de săptămână, aproape toată țara se află sub avertizare cod galben de vreme rea.

În intervalul 21 iunie, ora 10:30– 23 iunie, ora 23, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse 35-40 l/mp.

Vremea va fi călduroasă , iar în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.Vremea va fi aspră, în Mehedinți, mai ales în perioada 21 iunie, ora 12 – 22 iunie, ora 03. Pentru această perioadă a fost instituit de către meteorologi cod galben de vreme rea.  

În acesată perioadă,  în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, în cea mai mare parte a Olteniei, în nordul Munteniei și al Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40-60 l/mp.