MONUMENTUL OBELISC, ÎN REABILITARE

Monumentul în cinstea eroilor, cunoscut de către severineni sub denumirea de ’’Obelisc’’, urmează să fie reabilitat.

Viceprimarul liberal, Daniel Cîrjan , a propus un proiect de reabilitare  la soclul monumentului. Reparațiile vor începe cât mai curând.Această inițiativă este privită cu ochi buni de către severineni.

 Viceprimarul Daniel Cîrjan, alături de consilierii locali liberali ,au luat o inițiativă în ceea ce privește monumentul de la Obelisc, monument care în ultimii ani a zăcut într-un con de umbră, ajungând într-o stare avansată de degradare.

Concret: liberalii au propus, executivului primăriei, să înceapă reparațiile la soclul monumentului.Astfel, toată zona adiacentă monumentului va fi reabilitată, plăcile de marmură urmând să fie schimbate, redevenind astfel, monumentul care a fost inițial. Oamenii au o părere bună despre această inițiativă, așteptând cu nerabdare schimbarea.

Monumentul a fost construit de către Constantin Lucaci, unul dintre cei mai mari sculptori ai României. La Drobeta Turnu-Severin, există două opere ale sculptorului: monumentul Obelisc și Fântâna Cinetică.