CARMEN ZAMFIRESCU, SCRIITOARE DE PRESTIGIU

Scriitoare severineancă, alături de nume grele ale literaturii românești și universale! Este vorba despre Carmen Zamfirescu, autoarea a peste o sută douăzeci de lucrări. Opere sale se află, în varianta e-book, pe marile site-uri internaționale.

Carmen Zamfirescu este o scriitoare, cu care mehedinteni se pot mândri! Aceasta s-a născut la Drobeta Turnu-Severin, cea mai veche poartă fluvială românească, oraș a cărui existență depășește două milenii, scriind, pâna în prezent, peste 120 de lucrări precum: romane, lucrări științifice, lucrări de publicistică, articole. Cele mai multe dintre romanele scriitoarei Carmen Zamfirescu sunt axate pe problematica socială, a crizei care a afectat societatea românească de după 1989, cuprinzând experiențe din viața românilor plecați să lucreze în afara granițelor țării.

În variantă clasică, tipărită, cele mai recente cărți ale domniei sale, “ MIZA POLITICĂ A ATENTATULUI”, operă scrisă în colaborare cu lect.univ.dr. Florian Olteanu de la Universitatea din Craiova și “ENIGMATICUL GENERAL ALEXANDER LÖHR”,  se află pe site-urile importantelor librării din București – Librăria ”Mihai Eminescu”,  precum și pe site-urile specializate de carte “Cărturești.ro”.Lucrările “MIZA POLITICĂ A ATENTATULUI” și ” ENIGMATICUL GENERAL ALEXANDER LÖHR”, care poartă semnătura îndrăgitei scriitoare, au fost, deja, expuse la cea de-a XVI-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Salonic, desfășurat în perioada 9-12 mai 2019.

Acestea urmând să fie expuse și la cea de-a XIV-a ediție a Salonului Internațional de Carte de la București -BOOKFEST, care se va desfășura în perioada 29 mai-2 iunie 2019.De asemenea, în luna iunie, cele două lucrări vor fi lansate și în orașul nostru, la eveniment fiind așteptați toti iubitorii de literatură, de cultură, de frumos, dar și oameni de cultură din județ și nu numai.