TÂRGUL DE PAŞTE ,ORGANIZAT, PENTRU PRIMA DATĂ ,LA DROBETA TURNU- SEVERIN

Bucurie şi distracţie cât cuprinde. Asta pregăteasc autorităţile locale din Drobeta Turnu-Severin pentru prichindeii din municipiu, la prima ediţie a târgului de Paşte. Parcul Prefecturii va fi invadat de cei mici, deoarece activităţile pentru ei sunt îmbelşugate.   De la ouă de Paște și flori supradimensionate, sau colțul Alice în Țara Minunilor, până la alte personaje de poveste, toate le găsiţi în centrul din municipiu.

Târgul de Paşte de la Drobeta Turnu Severin va fi deschis între 19 şi 29 aprilie. Vineri, 19 aprilie, la ora 17:00 va avea loc deschiderea Târgului de Paște, atunci când membrii Teatrului Cortina vor întreţine atmosfera aşa cum ştiu ei mai bine.  Sâmbătă (20 aprilie) și duminică (21 aprilie), între orele 11:00 – 14:00, cei mici pot face poze gratuite cu oglinda magică.