VIOLENȚA DOMESTICĂ, CEL PUȚIN UNA PE ZI ÎN MEHEDINȚI

Violența domestică a atins cote alarmante anul trecut. În anul 2018, la nivelul judeţului Mehedinţi, au fost sesizate mai mult de o astfel de infracțiune pe zi.

Un număr de 463 infracțiuni din sfera violenței domestice au fost raportate polițiștilor din Mehedinți în anul 2018, asta însemnând, în medie, mai mult de un ape zi!. Acest tip de violențe se petrec în proporții egale atât în urban, cât și în rural. Astfel, 43,8 la sută au fost în mediul urban și 56,2 la sută au fost în mediul rural. Cea mai mare pondere este reprezentată de faptele de „lovire sau alte violențe” – 53,56 la sută, urmate de „abandon de familie” – 33,04 la sută și „amenințare” – 2,8 la sută. Aproape 75 la sută dintre fapte s-au petrecut la domiciliul subiecților.

În anul precedent au fost emise, de către instanțele judecătorești, 21 de ordine de protecție, toate la solicitarea victimelor.

Atenție, s-a schimbat legislația!

De la data de 28 decembrie 2018, polițiștii pot emite ordinul de protecție provizoriu, prin care se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecție a victimelor.

Ordinul stabilește procedura de intervenție a polițiștilor, de cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței domestice, metodologia de utilizare a formularului de evaluare a riscului și procedura de emitere a ordinului de protecție provizoriu, precum și cea de punere în executare a acestuia.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112.

În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale. Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt.

De asemenea, sesizează structurile specializate ale Poliției Române sau ale altor instituții în situația în care, în urma verificării sesizării, sunt constatate și alte fapte incriminate, obținând probe, după caz.

Ordinul prevede și modul în care polițiștii trebuie să acționeze în situații speciale, spre exemplu în cazul evacuării agresorului din imobil.

Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol.

Primele șapte întrebări se referă la situații de o gravitate mai ridicată. Astfel, printre altele, victima va trebui să răspundă la următoarele întrebări: „Agresorul/agresoarea a încercat vreodată să vă ucidă?”, „A folosit vreodată arme sau obiecte care să vă rănească?” sau „În urma acestui incident aţi suferit leziuni? Echimoze, Excoriaţii, Plăgi tăiate/înţepate/împuşcate, Arsuri, Mutilări, Altele?”.

Dacă la două din primele şapte întrebări răspunsul este afirmativ, poliţistul va încadra situaţia ca având un „risc iminent pentru victimă” şi va putea emite ordinul de protecţie provizoriu.

În situaţia în care concluziile rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului indică existenţa unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, poliţistul care a întocmit formularul de evaluare a riscului emite ordinul de protecţie provizoriu. „Cu ocazia evacuării temporare din locuinţă, agresorului i se oferă timpul strict necesar pentru ca acesta să îşi poată lua asupra sa documentele de identitate, bani, medicamentele sau alte bunuri personale de strictă necesitate”.

Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de resedință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.