DECIZIE ȘOCANTĂ ÎN CAZUL LUI MIRCEA GROSU

Fostul viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin, din perioada 2008 – 2012, Mircea Sevastian Grosu a făcut închisoare nevinovat. Înalta Curte de Casație și Justiție i-a deființat sentința, printr-o decizie dfinitivă pronunțată pe 31 octombrie 2018.

După trauma efectuării unei pedepse de aproape 3 ani de închisoare cu executare, fostul viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin, Mircea Sevastian Grosu a aflat pe 31 octombrie 2018, că a fost condamnat pe nedrept, pentru o infracțiune discutabilă și care ulterior a fost dezincriminată penal. Dincolo de experiența greu de explicat în cuvinte din viața fostului edil, acesta află acum că toate traumele trăite după gratii au fost inutile, nedrepte și inexplicabile. Contestația sa la executarea pedepsei a fost admisă de Inalta Curte de Casație și Justiție care abia acum a decis, definitiv și irevocabil, că fapta pentru care a fost pedepsit mult prea aspru a fost dezincriminată. Condamnat în 10 martie 2016 pentru faptele de instigare la abuz în serviciu în formă calificată și continuată, Mircea Grosu este acum absolvit de vină, deși a suferit în spatele gratiilor. Cina va plăti pentru suferința inutilă a acestui om, greu de spus!

„Admite contestaţia formulată de condamnatul Grosu Mircea Sevastian împotriva sentinţei penale nr. 58 din data de 26 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova. Desfiinţează sentinţa penală atacată și, rejudecând: (…), admite cererea formulată de condamnatul Grosu Mircea Sevastian cu privire la sentinţa penală nr. 96 din 03 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 558/54/2014, definitivă prin decizia penală nr. 89/A din 10 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constată dezincriminate faptele de instigare la abuz în serviciu în forma calificată și continuată prevăzute de (…) Codul penal (…) pentru săvârşirea cărora Grosu Mircea Sevastian a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 96 din 3 iunie 2015 a Curţii de Apel Craiova, rămasa definitivă prin decizia penală (…) a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie. (…) Dispune încetarea executării pedepsei complementare (…) şi a tuturor consecinţelor penale ale sentinţei penale )…) Definitivă.”, se arată în dispozitivul sentinței date de Înalta Curte, pe 31 octombrie 2018.

Pe 11 martie 2016, Mircea Grosu era încarcerat la Penintenciarul Vînjuleț pentru fapte absolut banale, dar pe care magistrații le-au încadrat la instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată. Decizia avea să șocheze pe toată lumea. Dosarul viza o afacere cu terenuri ce aparțineau HIDROELECTRICA.