EXTINDEREA REȚELEI DE GAZ LA UNITĂȚILE ȘCOLARE

Consensul și buna documentare au fost cuvintele de ordine ale ședinței ordinare a Consiliului Local drobeta turnu severin de astăzi. Consilierii au votat 19 proiecte de hotărâre, într-un timp record, printer acestea regăsindu-se și proiecte culturale. Pe de altă parte, în timpul ședinței a apărut și idea binevenită a racordării unităților școlare la rețeaua de gaze natural, pentru asigurarea cofortului termic al elevilor.

Ședințele de Consiliu Local de la Drobeta Turnu Severin au început să fie marcate și dominate de o viteză de vot remarcabilă, dar și de un consens demn de invidiat între toate forțele politice reprezentate în forul decizional. Astfel, nu mai puți de 19 proiecte de hotărâre au fost votate pe bandă rulantă astăzi, iar printre acestea se regăsesc și proiecte culturale. Printre acestea regăsim depunerea la Ministerul culturii au unui proiect privind realizarea monumentelor de for public, un forum a cinci statui, reprezentând personalități marcante ale Unirii, precum Regele Ferdinand, Regina Maria, Regele Carol I, Alexandru Ioan Cuza și Mihai Viteazul. Alte două proiecte se referă la punerea în valoare a Castelului Artelor, în cadrul unei strategii ce se întinde pe perioada 2018 – 2020.

O idee destul de bună ce a răzbătut din timpul ședinței de Consiliul local este și aceea a racordării la rețeaua de gaze a școlilor și grădinițelor, acolo unde este posibil, pentru un mai bun confort termic al școlarilor. Primarul Marius Screciu spune că ideea este una binevenită și că acolo unde este posibil se va face racordarea și se vor cumpăra centrale termice, dar toate acestea nu sunt pozibile decât anul viitor.

Asigurarea confortului termic în unitățile de învățământ de pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin este în fiecare an o problemă majoră pentru municipalitate, la fel ca și încălzirea populației în sistem centralizat. Primăria caută cu disperare și alte surse alternative ce pot aduce liniștea populației în următorii ani.